Tocmai ce ma intorceam azi spre casa. Ploaie, cateva urme de zapada de aseara, aproape complet topite, nor si frig. Am avut o zi buna, pot spune, si sper ca si zilele urmatoare sa imi aduca satisfactii. Dar trecand peste asta,tocmai ce urcasem cele cateva trepte, si ma pregateam sa scot cheia cand..

..Am vazut la cativa pasi de mine cei 2 caini. Si ma refer la ‘cei doi’ pentru ca sunt doua fiinte adorabile, prietenoase, pe are le vad mereu de vreo 4 ani incoace in cartierul asta. Ma impresioneaza, sincer, oricat de nefireste ar suna asta. De fiecare data cand ma vad, incep sa dea din coada si imi induc starea aia de bine, pe care numai un animal ti-o poate oferi.

Acum, in ziua asta, ii vedeam altfel. Unul dintre ei, manca un colt de paine. Celuilalt parca ii era frica sa se apropie si statea la cativa centimetri departare, privind cu acei ochi mari si tristi.. Imaginea asta mi-a ramas in minte, chiar daca au trecut ceva ore de atunci.

Nu e prima oara cand am gandurile astea, dar voi realizati cat de grava e problema cainilor de prin orase, numiti ‘maidanezi’? Saracii de ei, oare ce simt in fiecare zi? Cand nu au ce sa manance,stau prin ploaie singuri, dar tot se bucura la vederea ta. Tot vor sa se joace cu tine. Si tot te insotesc pana ‘mai incolo’.

Nu ma intelegeti gresit, sunt la fel de ingrijorata si de aceeasi problema in ceea ce ii priveste pe oamenii fara adapost. Dumnezeu sa vegheze asupra lor! Asupra intregii lumi. Dar ajunge cu postarile de genu, parca nu asta e atmosfera pe care vreau sa o creez. Poate dor cateva ganduri..